Pentru gogoşele
100 ml ulei
200 ml apă
1 praf sare
3 ouă mari
Faina 1 kg
Pentru crema de vanilie
500 ml lapte
200 g zahăr
4 linguri făină
un baton vanilie
1 praf sare
100 g unt
400 g îngheţată de vanilie
2 banane
frişcă pentru ornat
sirop de ciocolată
Se pun la foc mic, într-o crăticioară, apa, sarea şi uleiul. Când au început să fiarbă, se adaugă făina cernută şi se amestecă bine până se obţine o cremă tare. Se lasă să se răcească la temperatura camerei. După ce s-a răcit, se adaugă ouăle, unul câte unul, amestecându-se de fiecare dată. După ce s-au încorporat ouăle, compoziţia obţinută se toarnă într-un poş şi se formează gogoşelele sub forma unor bănuţi, într-o tavă, apoi se bagă în cuptorul încins în prealabil.
În acest timp, se prepară crema de vanilie. Zahărul se freacă cu ouăle şi cu un praf de sare, apoi se adaugă făina cernută şi laptele călduţ. În timp ce stă la foc mic, se pune şi batonul de vanilie. Se amestecă continuu, până se întăreşte. La sfârşit, se adaugă untul şi se încorporează totul.
După ce s-au răcit gogoşele, se taie atât cât să se poată umple cu crema rece şi cu îngheţată. Se aşază în formă de piramidă sau în funcţie de preferinţe şi se ornează cu sirop de ciocolată.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu